Am avut mult timp vocea uneia dintre profesoarele mele: “Nu te mai uita pe pereti, ca nu e acolo nimic. Uita-te in lucrarea ta si scrie!”

Partea frumoasa a experientei, este ca, pe masura ce ma uitam pe pereti, cu atat imi aduceam aminte mai bine ce vreau sa scriu.

Modul in care ne sunt impuse, de catre “sefi”, fundamentele evaluarii bine-rau, cu atat ne adancim mai mult intr-un spatiu cu mai multe bariere si mai multe frustrari si bineinteles “racoare”.

Daca ai realiza acum ca “sefii”, se aud din interiorul tau si te cearta, te “pedepsesc” si te supun la tot felul de incercari, atunci cand ei cred ca tu gresesti, ce ai auzi acum? Cum ar suna acea voce?

Daca nu iti convine, constientizeaza faptul ca tu esti de fapt, patronul firmei si tocmai ai decis sa iti concediezi vocea rautacioasa. Da-o afara, departe de tine si angajeaza-ti una care zambeste…un prieten drag.

Este mult mai usor sa experimentezi fericirea, atunci cand zambesti, decat cand esti serios.

Datorita multitudinii de posibilitati din jurul nostru, ne aflam intr-o continua miscare intre “cunoscut” si “necunoscut”, intre ce este posibil si ce nu este.

E timpul sa gresesti, sa te uiti pe acei pereti, de unde simti ca iti vine inspiratia sa scrii “cartea vietii tale”. Vei ajunge la un moment dat, la finalul vietii si cate pagini vrei sa aiba capitolul “nu am putut”.

Piata este de vina; ploaia si soarele care alterneaza; ziua si noaptea de asemenea. Daca ti-e frica sa fie noapte, pentru ca nu vei vedea la fel de bine, realizeaza ca, incepand de cu seara se aprind luminile chiar de la butonul din stanga. Doar intoarce-l si vei vedea. Dar din cauza acestei temeri nu l-ai cautat niciodata, deci nu ai stiut ca poti face ca lumina sa apara.

Greseste acum si crede in tine si in problemele tale, ele sunt cele care iti dau solutia. Cu cat te indepartezi mai mult de o carte cu atat o vei descifra mai putin.

Asadar apropie-te si incepe sa citesti. Cuprinsul te va indruma catre solutie.